Trustul Editura Orizonturi

Curiozităţi despre scriitori români – Lucian Blaga

Lucian BLAGA (1895-1961), poet, dramaturg şi filosof, fiul preotului Isidor Blaga şi al Anei, este crescut într-o familie cu tradiţii intelectuale; îşi face studiile elementare la gimnaziul german din Sebeş şi pe cele medii la liceul românesc din Braşov (1906-1914). Pentru a nu fi încorporat în armata austro-ungară, se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu, pe care-l absolvă în 1917. Frecventează cursurile Facultăţii de filosofie din Viena, obţinând titlul de doctor (1920).

Între 1920 şi 1926 este redactor la revistele Cultura din Cluj şi Banatul din Lugoj. Colaborează cu numeroase publicaţii, cu eseuri şi poezii. În 1926 intră în diplomaţie, fiind succesiv ataşat de presă şi consilier la legaţiile României din Varşovia, Praga, Berna şi Viena, apoi ministru plenipotenţiar la Lisabona.

În 1935 i se conferă Marele premiu al Academiei Române, al cărei membru va fi ales în anul următor. Patru ani mai târziu părăseşte activitatea diplomatică; ocupă catedra de filosofia culturii ce îi este creată la Universitatea din Cluj. Este demis de autorităţile comuniste în 1948, lucrând până la moartea sa ca bibliotecar la filiala clujeană a Institutului de Istorie al Academiei.

Primul volum de versuri, Poemele luminii (distins cu Premiul Academiei) apare în 1919, iar prima dramă, Zamolxe, în 1921. Între 1921 şi 1943, publică volumele de poeme Paşii profetului, În marea trecere, Lauda somnului, La cumpăna apelor, La curţile dorului, Nebănuitele trepte şi mai multe piese de teatru: Tulburarea apelor, Meşterul Manole, Avram Iancu ş.a. Poeziile scrise după 1943 şi grupate în patru cicluri (Vârsta de fier, Cântecul focului, Corăbii cu cenuşă, Ce aude unicornul) vor fi editate postum. Opera filosofică, alcătuind un sistem, cuprinde patru trilogii (a cunoaşterii, a culturii, a valorilor, cosmologica), la care se adaugă mai multe volume de eseuri.

Blaga a fost unul dintre întemeietorii revistei Gândirea (1921); spiritul operei sale, menţinut cu consecvenţă, a rămas însă străin de orientarea ortodoxistă, ceea ce a dus, de altfel, la polemică (încă din 1925), apoi la părăsirea definitivă a revistei (1941).

Asimilat adesea expresionismului – pe care l-a susţinut teoretic, dându-i o accepţie largă, de stil al năzuinţei spre absolut, conformă cu propria sa filosofie a culturii şi cu care opera lui prezintă anumite similitudini -, Blaga este în realitate un poet cu vocaţia clasică a transparenţei şi a măsurii.

Hronicul şi cântecul vârstelor, autobiografie în stil goethean, are în primul rând o mare valoare documentară: formaţia scriitorului e înfăţişată aici ca revelaţie succesivă a naturii, culturii şi istoriei; acestea sunt şi temele mari ale operei sale, dominând câte una dintre zonele ei: poezia, filosofia, teatrul.

Prin Lucian Blaga, mai mult decât prin oricare dintre poeţii de după Primul Război Mondial, poezia noastră regăseşte amploarea extraordinară a viziunii asupra naturii şi deschiderea spre sensul metafizic pe care le cucerise prin Eminescu.

Please follow and like us:
Read More