Trustul Editura Orizonturi

Curiozităţi despre scriitori români – Tudor Arghezi

Tudor ARGHEZI (1880-1967), poet, prozator, publicist, cel mai mare poet al secolului XX, aşa cum îl numea Tudor Vianu, se naşte la Bucureşti, numele său real fiind Ion N. Theodorescu. Debutează în ziarul lui Macedonski, Liga ortodoxă (1896), cu poezia Tatălui meu; colaborează, sub numele Ion Th. Arghezi, la Revista modernă şi Viaţa nouă. A fost tehnician la fabrica de zahăr Chitila (1897-1899), novice la Mănăstirea Cernica (1899), diacon la Mitropolia Ungrovlahiei din Bucureşti (1900).

Între 1905 şi 1910 locuieşte în Elveţia şi călătoreşte în Franţa. Din legătura ulterior legalizată (1913) cu prof. Constanţa Zissu i se naşte un fiu, Eliazar. În 1910, N.D. Cocea îi publică versurile la Viaţa socială; după întoarcerea în ţară, colaborează la Facla (1912), Viaţa românească şi Rampa; redactor (1913-1914) la ziarul Seara; din 1915, conduce săptămânalul Cronica.

În 1916 se căsătoreşte cu Paraschiva Burda, care-i va dărui doi copii, Domnica şi Iosif. Rămas în Bucureşti în timpul ocupaţiei germane, devine redactor al unei publicaţii oficiale, ceea ce-i atrage ulterior condamnarea la închisoare (1918); este graţiat prin intervenţia lui N. Iorga (1919). Este redactor-şef al revistei Cuget românesc (1922-1923).

În 1927 îi apare primul volum de versuri, Cuvinte potrivite. În 1928 editează ziarul, mai apoi săptămânalul Bilete de papagal, cea mai însemnată publicaţie a sa din perioada de maturitate. Publică Icoane de lemn (1929), Poarta neagră (1930), Flori de mucigai (1931), Cartea cu jucării (1931), Tablete din ţara de Kuty (1933), Ochii Maicii Domnului (1934), Cărticica de seara (1935), Cimitirul Buna Vestire (1936), Ce-ai cu mine, vântule (1937), Hore (1939). În paralel, ediţiile succesive de Versuri (1936, 1940 şi 1943) adună aproape toate poeziile publicate anterior în volume. Distins cu Premiul Naţional (1934).

În perioada războiului scoate romanul Lina (1942); colaborează cu ziarul Informaţia zilei (1943), deţinând rubrica permanentă Bilete de papagal; publicarea (septembrie 1943) pamfletului Baroane atrage suprimarea ziarului şi internarea autorului în lagărul de la Târgu-Jiu. După eliberare, publică volumele Bilete de papagal (1946), Manual de morală practică (1946), Una sută una poeme (1947) şi i se joacă piesa Seringa (1947). Laureat al Premiului Naţional pentru Literatură (1946).

În 1948 i se interzice dreptul de a publica; după ridicarea interdicţiei, reintră într-o fază de sporită activitate. Publică Prisaca (1954), 1907 – Peizaje (1955), Cântare omului (1956), Stihuri pestriţe (1957), Frunze (1961), Poeme noi (1963), Cadenţe (1964), Silabe (1965), Ritmuri (1966), Noaptea (1967). Din 1962, începe să apară ediţia de Scrieri (proiectată în 61 de volume). Postum, apar Frunzele tale (1968), Crengi (1970), XC (1970) şi Călătorie în vis (1973).

Activitatea lui Arghezi se desfăşoară pe mai bine de şapte decenii – situaţie fără precedent în literatura noastră – şi într-o deconcertantă varietate de forme publicistice: a alterat poezia cu ziaristica, a fondat ziare şi reviste.

Problema esenţială a liricii lui Arghezi este aceea a conştiinţei, a unei consţiinte care caută şi se frământă, dar pune totul în termenii unei întelegeri simple, concrete, primordiale.

Please follow and like us:
Read More