Trustul Editura Orizonturi

Morţi suspecte ale unor scriitori români

Mihai Eminescu a avut parte de un sfârşit controversat, care ridică şi astăzi semne de întrebare. El a fost tratat cu injecţii cu mercur pentru că medicii credeau că suferă de sifilis. Studiile recente au demonstrat că poetul nu a suferit de această boală, iar tratamentul aplicat i-ar fi grăbit sfârşitul. De asemenea, chiar în ziua morţii, Eminescu ar fi fost lovit în cap cu o cărămidă de către un pacient al sanatoriului de boli mintale al doctorului Şuţu, situat pe Strada Plantelor din Bucureşti, în care era internat. Ultima lui dorinţă a fost un banal pahar cu lapte, pe care medicul de serviciu i l-a strecurase prin vizeta metalică a salonului în care şi-a petrecut ultimele ore din viaţă. I-ar fi şoptit celui care i-a făcut această favoare că sunt năruit.

A doua zi, pe 16 iunie 1889, a fost constatat decesul. Medicii Şuţu şi Petrescu au întocmit formele legale şi un raport oficial, destul de ambiguu din care nu reiese clar cauza morţii poetului. După două zile, Eminescu este înmormântat. Este depus la biserica Sfântul „Gheorghe cel Nou” din Bucureşti, pe un catafalc împodobit cu ramuri de tei. În jurul sicriului, coroane din partea Academiei Române şi a prietenilor.

La autopsia efectuată de doctorul Tomescu şi mai apoi de Marinescu de la laboratorul Babeş creierul nu a putut fi studiat, fiind uitat de o asistentă cu neglijenţă pe o fereastră deschisă, unde s-a descompus rapid. Iată ce spunea omul de litere Nicolae Manolescu într-o scriere postată pe blogul său de pe adevarul.ro cu privire la moartea lui Eminesu:

În 1972, medicul Ion Nica a studiat cazul, pornind de la mult-puţinele mărturii existente, şi a contestat diagnosticul călinescian. Studiul lui Ion Nica nu l-a convins pe Ş. Cioculescu, autor al unei riposte severe în România literară. M-a convins, în schimb, pe mine.Am polemizat atunci, în paginile aceleiaşi reviste, cu bătrânul (ah, era mai tânăr decât sunt eu acum!) critic, fiecare rămânând la ale lui. În 1996, un alt medic, Ovidiu Vuia, a reluat ipoteza colegului său şi a susţinut o opinie asemănătoare: poetul ar fi suferit de o psihoză endogenă de tip maniaco-depresiv, fără demenţă, paralizie şi distrugere a creierului. Toate simptomele cunoscute pledează pentru concluzia că Eminescu a suferit de boala lui Hölderlin mai degrabă decât de aceea (nu foarte sigură, nici ea) a lui Maupa­ssant. Nefiind vorba de sifilis, tratamentul cu mercur s-ar fi dovedit inadecvat, grăbindu-i poetului moartea. Dacă nu i s-ar fi aplicat tratamentul cu pricina, Eminescu ar fi avut parte de declinul îndelungat al poetului german. Responsabilitatea erorii de diagnostic revine doctorilor Iszac şi Marinescu (acesta aflat la începuturile prodigioasei lui cariere de neurolog).

Ion Creangă a murit în ultima zi a anului 1889, cu numai câteva ore înainte de trecerea în noul an. A decedat la vârsta de 52 de ani şi suferea de crize de epilepsie. Creangă a suferit foarte mult ca urmare a pierderii prietenului său, Mihai Eminescu. Cu toate acestea, sfârşitul povestitorului a venit în mod neaşteptat pentru apropiaţii lui. Creangă şi-a petrecut ultimele ore din viaţă în compania unui amic, cu care a cutreierat străzile Iaşiului. A mâncat gogoşi şi a consumat alcool, iar spre amiază a mers la tutungeria fratelui său, unde i s-a făcut rău şi a murit. A fost înmormântat pe data de 2 ianuarie 1890, în Cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Scriitorul Liviu Rebreanu a avut şi el o moartea învăluită în mister. Acesta a decedat în data de 1 septembrie 1944 când se afla pe proprietatea sa din Valea Mare, de lângă Piteşti. Oficial se ştie că Rebreanu a murit din cauza unui emfizem pulmonar, a unor afecţiuni cardiace şi exista şi o suspiciune de cancer, însă nepotul său, Ilderim Rebreanu susţine că ar fi fost împuşcat de către soldaţii ruşi veniţi să-i jefuiască proprietatea. De asemenea, un lector universitar de limbă engleză a prezentat o altă variantă conform căreia Rebreanu ar fi fost împuşcat tot de ruşi în noaptea de 23 spre 24 august în timp ce se afla într-o maşină.

Mihail Sadoveanu a murit în dimineaţa zilei de 19 octombrie 1961, fiind înmormântat două zile mai târziu în Cimitirul Bellu. Potrivit surselor oficiale, scriitorul a murit în urma unui infarct, acesta având unele probleme cardiace mai vechi, însă există şi alte versiuni cu privire la sfârşitul lui Sadoveanu. Astfel, acesta ar fi murit într-un vagon de tren, nu în locuinţa sa. Una dintre variante arată că ar fi fost asasinat de un mason care l-ar fi lovit în cap cu un obiect dur. Despre scriitor se vorbea că ar fi fost liderul francmasonilor din România, pe care i-ar fi trădat în favoarea regimului comunist. Scriitorul a fost chiar Mare Maestru al Masoneriei Române. O altă versiune care circulă cu privire la moartea scriitorului se referă la decesul lui după ce ar fi ingerat o substanţă miserioasă, decesul având loc tot într-un vagon de tren. Se spune că această substanţă ar fi fost un afrodiziac, pentru că Sadoveanu, în ciuda vârstei, avea un apetit sexual crescut.

Lucian Blaga, care a fost propus de Eliade la Premiul Nobel, însă regimul comnunist i-a interzis accederea la această distinciţie, şi-a petrecut ultima parte a vieţii în localitatea Lancram, de lângă Sebeş. Aici îşi găsea liniştea şi inspiraţia. Se plimba foarte mult în natură şi îşi regăsea astfel echilibru sufletesc. Lucian Blaga avea unele probleme de sănătate, dar nu le-a acordat atenţia cuvenită. Durerile la nivelul coloanei vertebrale s-au acutizat, iar în anul 1961 a apelat la ajutorul medicilor, care l-au diagnosticat cu cancer osos cu metastaze. A fost internat în spital şi a urmat o serie de tratamente, care nu au dat însă randament. În noaptea de 5 spre 6 mai, Blaga s-a trezit din somn şi i-a spus soţiei că în cel mult o oră va deceda, eveniment care a avut loc. A fost înmormântat chiar de ziua sa de naştere în cimitirul din localitatea Lancram.

Cel mai mare dramaturg al României a murit la vârsta de 60 de ani. Ion Luca Caragiale a încetat din viaţă la Berlin, în locuinţa lui. A fost găsit decedat în dimineaţa zilei de 22 iunie 1916 de către fiica şi soţia sa, care au auzit în noaptea precedentă cum acesta tuşea puternic. Medicii legişti au stabilit drept cauză a morţii problemele cardiace de care suferea.

A existat şi o altă versiune cu privire la moartea sa, potrivit căreia marele dramaturg ar fi sucombat pe stradă. Trupul neînsufleţit a fost depus în capela bisericii protestante din localitatea germană Schoeneberg, după care a fost adus în ţară. În timpul transportului au fost înregistrate mai multe neplăceri. Sicriul şi actele au fost pierdute. Sicriul a stat mai multe zile într-o gară, dar, până la urmă, a ajuns în România şi Ion Luca Caragiale a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.

Nichita Stănescu a fost considerat, alături de Eminescu, drept unul dintre cei mai mari poeţi români. A căzut, însă, în patima alcoolului, ajungând să consume chiar şi două sticle de votcă pe zi. A avut mari probleme de sănătate din cauza consumului mare de alcool. A fost internat în spital ca urmare a problemelor la ficat. Medicii l-au trimis să urmeze o cură la Mangalia. În ziua de 12 decembrie 1983, când se întorcea de la nunta unor prieteni din provincie i s-a făcut rău tot din cauza ficatului şi a ajuns la Spitalul Fundeni, dar medicii nu au mai putut să-l salveze. A încetat din viaţă în noaptea de 13 decembrie în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

Moartea lui Nicolae Labiş a fost îndelung comentată. Tânărul poet s-a aflat în noaptea de dinaintea morţii la un restaurant din Capitală, alături de o doamnă cu „o moralitate îndoielnică”, cel mai probabil o balerină rusă, la restaurantul Peştera, aşa cum a relatat istoricul Dan Falcan. La masa poetului se afla şi Lucian Raicu, împreună cu soţia lui. Se pare că cei patru au stat la un pahar în interiorul restaurantului Peştera, fără ca niciunul dintre aceştia să ştie că pentru Nicolae Labiş urma să fie ultima întâlnire. După ce a părăsit restaurantul, poetul, însoţit de partenera sa, a ajuns în staţia de tramvai din apropierea restaurantului. Printr-o întâmplare nefericită sau printr-un plan pus la cale cu grijă, Nicolae Labiş a ajuns sub roţile tramvaiului.

Imediat după accident a fost dus la spitalul Colţea, dar starea lui s-a agravat. A fost trimis la un alt spital, însă fără niciun rezultat. Aflat pe patul de spital, Labiş i-a dictat lui Aurel Covaci ultimul poem: Pasărea cu clonţ de rubin/ S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat./ Nu mai pot s-o mângâi./ M-a strivit/ Pasărea cu clonţ de rubin,/ Iar mâinile/ Puii păsării cu clonţ de rubin/ Ciugulind prin ţărână,/ Vor găsi poate/ Urmele poetului Nicolae Labiş/ Care va rămâne o amintire frumoasă.

Labiş a murit la 21 de ani. El i-ar fi spus surorii sale, Margareta, că a ajuns sub tramvai pentru că cineva l-a tras de palton. După accident au apărut numeroase speculaţii. Unii oameni erau de părere că a fost vorba despre un accident care s-a produs din vina ameţelii, stare care l-a cuprins pe poet după consumul de alcool. Alte persoane erau de părere că la mijloc a fost vorba despre Securitate şi că un agent l-ar fi împins pe Labiş în faţa tramvaiului. Cert este că Nicolae Labiş şi-a pierdut viaţa pe 22 decembrie 1956, dar a lăsat pentru români nişte opere cu adevărat valoroase. Nu a fost niciodată căsătorit, însă a avut mai multe relaţii de-a lungul timpului.

George Coşbuc a murit de dorul fiului său, care a decedat în apropiere de Târgu Jiu, în urma unui accident de maşină. Alexandru Coşbuc se afla într-o maşină Mercedes Torpedo Benz, împreună cu Alexandru Stâlpeanu, un latifundiar din Teleorman, proprietarul maşinii, probabil şi singura care circula, în vremea respectivă, pe drumurile Gorjului. Cei doi se întorceau de la vila din Tismana, unde George Coşbuc se retrăgea de multe ori ca să scrie poezii. Alexandru Coşbuc avea 19 ani şi era student. Acesta fusese chemat în armată şi urma să ajungă la Drobeta Turnu Severin. Maşina a lovit un bolovan mai mare, după care a intrat într-o căruţă aflată în faţă. Alexandru Stâlpeanu a murit pe loc, iar Alexandru Coşbuc a fost rănit grav. A fost transportat cu o căruţă la spitalul din Târgu Jiu, dar a murit pe drum. George Coşbuc a fost foarte afectat de acest eveniment şi a ridicat o fântână în amintirea singurului său copil, a povestit Ion Vârţanu, un om de afaceri care are un restaurant chiar lângă „fântâna lui Coşbuc“. Alexandru Coşbuc a murit pe datat de 26 august 1915. La trei ani de la producerea acestui eveniment tragic, George Coşbuc a murit la vârsta de 51 de ani. Acesta este înmormântat în Cimitirul Bellu.

V-ar putea interesa şi:

Erori judiciare, vol. I

Erori judiciare în România, vol II

MARI PROCESE DIN ISTORIA JUSTIŢIEI

Please follow and like us:
Read More