Cartea de faţă reprezintă unul dintre cele mai bune romane ale sale, atât în plan narativ, cât şi simbolic, titlul fiind o metaforă a spiritului ce încearcă să se salveze din deşertul vieţii cotidiene, aspirând spre absolutul sugerat de imaginea mării.
Scriitor şi jurnalist francez de renume, FRANCOIS MAURIAC (1885 – 1970) este autorul unei opere extrem de variate: romane (Genitrix, Pustiul dragostei, Destine, Cuibul de vipere, Misterul Frontenac, Căile mării), piese de teatru (Asmodeu, Cei rău iubiţi, Trecerea Necuratului), eseuri, critică, autobiografie (Viaţa lui Jean Racine, Romancierul şi personajele sale, Ceea ce cred eu, Memorii lăuntrice) etc. Cartea de faţă reprezintă unul dintre cele mai bune romane ale sale, atât în plan narativ, cât şi simbolic, titlul fiind o metaforă a spiritului ce încearcă să se salveze din deşertul vieţii cotidiene, aspirând spre absolutul sugerat de imaginea mării.
FRANCOIS MAURIAC a fost distins cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1952 pentru profunda sa intuiţie spirituală şi pentru intensitatea artistică cu care a abordat în romanele sale drama existenţei umane.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.