Nici măcar ploaia monotonă nu reuşise să domolească râsetele unui grup de studenţi ameţiţi, care îşi sărbătoreau la Oxford terminarea studiilor. Erau râsete nestăvilite, ce acoperiseră bubuitura armei îndreptate spre una dintre fete… Şi, brusc, toţi se treziseră privind un corp neînsufleţit, fără să ştie cine fusese criminalul… Primele suspiciuni căzuseră asupra lui Dan, fiul ambasadorului Statelor Unite, însă investigatorul şef, nesatisfăcut de explicaţiile date de martori, a apelat la un foarte inteligent fost detectiv al Scotland Yard-ului, numit George Bulman… Personajului George Bulman îi datorează, în special, Kenneth Royce faima de care se bucură. Cărţile sale au fost traduse în 18 limbi străine, iar filmele din seria „Bulman“ au rulat pe micile ecrane de pe întreg mapamondul un timp record, de 11 ani.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.
Fii primul care adaugi o recenzie la „FIUL AMBASADORULUI” Anulează răspunsul
Recenzii
Nu există recenzii până acum.